Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, nu poate preciza exact cât va dura a doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului. În condițiile în care România va folosi doar vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna, a doua etapă a imunizării populației ar putea dura „mai mult decât ne-am aștepta”, a spus Voiculescu.
„E prea devreme să vă spun. Nu știu nici eu. E importantă organizarea, e și mai importantă cantitatea de doze care sunt disponibile.
Dacă o să avem doar aceste două vaccinuri, atunci o să dureze relativ mult, mai mult decât ne-am aștepta. Dacă unul dintre producătorii acestor vaccinuri își va suplimenta capacitatea de producție și ne va putea livra mai mult, atunci, sigur, lucrurile vor arăta altfel.
Dacă pe lângă aceste două vaccinuri vin și altele, care se pot păstra în frigider pentru o mai lungă perioadă de timp și pot fi transportate mult mai ușor, atunci lucrurile se schimbă în mod fundamental. (…)
Cu cât înaintăm către vară, s-ar putea să avem multe doze de vaccin care sunt disponibile. Pentru asta trebuie să ne organizăm. Pe lângă asta, vaccinarea este voluntară, așa încât nu contează doar ce facem noi și ce fac producătorii, contează și ceea ce fac românii”, a declarat Ministrul Sănătății la B1TV.
Cele 14.000 de doze din prima tranșă de vaccin anti-Covid produs de Moderna au ajuns în România, marți seară, prin Punctul de Trecere al Frontierei (PTF) Nădlac 2, anunță platforma guvernamentală RO Vaccinare.
Dozele vor ajunge, miercuri dimineață, la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „Cantacuzino”, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale și de vaccinare. Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani.